Dragii mei,
toata saptamana m-am gandit la ce inseamna de fapt dezvoltare, ajutor extern, ajutor pentru dezvoltare. Si nu m-am gandit asa ca la rezolvarea unei ecuatii cu 2 necunoscute, ci intr-un context care prinde forma, un curent in plina formare in randul celor interesati de educatie si de tranferul de "ajutor umanitar" dinspre Nord catre Sud.
Am asistat la prelegerea lui
Manthia Diawara despre cum cadearea zidului Berlinului a influentat istoria Africii si democratia in Africa, iar ieri am participat la
Conferinta CIES (Comparative and International Education Society). Ambele evenimente au adus in discutie tema ajutorului pentru dezvoltare pe care tarile dezvoltate il pompeaza in tarile din lumea a treia, si pot sa spun ca au starnit ceva controverse.
In mare, pentru ca nu vreau sa va plictisesc, atat o mare parte a activistilor pentru drepturile omului din tarile care beneficiaza de ajutor pentru dezvoltare, cat si cativa cercetatori de la la universitati clasate pe primele locuri in lume, sustin ideea ca ajutorul pentru dezvoltare s-a transformat intr-o industrie care pe termen lung nu ajuta tara care beneficiaza de ajutor sa iasa din mizerie, ci din contra, incurajeaza coruptia, oportunismul, inegalitatea. Desi intentiile donorilor sunt in mare parte bune si genuine, cei care sustin ideea ca ajutorul pentru dezvoltare este de fapt nociv, argumenteaza ca acest tip de actiune repreyinta de fapt noua forma de colonialism dinspre nord catre sud.
Este impresionant sa vezi cum oameni care au lucrat in cadrul institutiilor internationale care au ca punct central dezvoltarea prin acest ajutor (Banca Mondiala, FMI), s-au retras din aceste institutii si promoveaza o idee care este in contradinctie cu tot ce reprezinta aceste institutii.
Bineinteles ca si in tabara celor care blameaza transferul de ajutor pentru dezvoltare, sunt extremisti, moderati, optimisti, pesimisti.
Extremistii spun ca ajutorul pentru dezvoltare ar trebui stopat imediat, ca s-a creat o dependenta de acest ajutor care nu permite populatiei sa ia atitudine si sa provoace o schimbare din interior. Diawara crede ca fondurile utilizate in Africa actioneaza ca un drog asupra populatiei care provoaca dependenta, dar si infantilizare. El sustine ca populatia a devenit atat de dependenta de acest ajutor, incat renunta la valori si se poarta ca un copil invatat sa cerseasca in preajma statelor care sustin eforturile de dezvoltare in Africa. Tot el sustine ca pe termen lung, acest ajutor pentru dezvoltare aduce din ce in ce mai multe conflicte, sustine regimuri autoritare si militare, vine cu un bagaj de valori vestice impuse tarile subdezvoltate, adanceste prapastia dintre tarile bagate si tarile sarace, si mai mult decat atat distruge simtul comunitatii.
Moderatii, cum este SJ Kleese sustin ca nu banii sunt problema si ca intr-adevar sumele care merg catre tarile subdezvoltate ar trebui sa fie din ce in ce mai multi. In prezent sumele provenite din ODA (Official Development Aid) arata ca s-au cheltuit aproximativ 10USD/capita pentru populatia din tarile care beneficiaza de ajutor. Deci, foarte putin. Kleese sustine ca banii trebuie sa ajunga direct la persoanele care au nevoie de ei prin transfer in cash. Desi pare radicala, aceasta idee se leaga direct de participare, participarea autentica a beneficiarilor la propria guvernare. Ideea pe care bazeaza recomandarile lui Kleese este aceea ca o participare autentica, "nevirusata" de valori vestice poate fi realizata printr-un shift de putere care vine odata cu banii. Banii incredintati direct populatiei in nevoie vor fi un factor determinant ca aceasta populatiei sa se coalizeze ca o comunitate. Din punctul meu de vedere aceasta solutie nu garanteaza eradicarea coruptiei si promovarea valorilor autentice a comunitatii vizate.
Discutiile sunt teoretice si bineinteles exista destul de multa rezistenta la schimbare, mai ales ca ajutorul pentru dezvoltare este un domeniu care s-a "profesionalizat" si care creeaza permanent nevi pentru a-si justifica existenta.
Dar ce m-a impresionat dincolo de discutiile teoretice a fost exemplul dat de un profesor care a facut parte dintr-o echipa de evaluatori ale unor programe derulate in Africa pentru combaterea HIV/SIDA.
Pentru ca am lucrat intr-un astfel de program in Romania, exemplul pe care l-a dat mi s-a parut relevant si va asigur ca puteti sa intalniti cazuri similare si in Romania, in special in comunitatille sarace.
Un beneficiar al unei organizatii care derula programe pentru sanatate in Africa a fost intrebat daca poate sa se infecteze cu HIV prin transfuzii. Raspunsul a venit prompt "DA" si a fost urmat de afirmatia "dar nu si daca folosesc prezervativul". Stiu, pare amuzant si probabil unii dintre voi va veti abtine sa zambiti la gandul ca e tragic.
De ce s-a ajuns la aceasta situatie? Pentru ca solutia propusa de unele dintre aceste programe este superficiala si deconectata de realitate. Solutia nu este sa faci informatia cat mai simpla pentru oameni needucati (adica sa dai un pliant in care sa scrii ca transfuziile sunt periculoase, iar prezervativul te apara de HIV in 99% din cazuri), ci trebuie sa intaresti sistemul educational pentru ca toata lumea sa ajunga sa inteleaga ce este in spatele cuvintelor pe care le folosim.
Accesul universal la educatie poate fi privit fie ca ceva utopic pentru care nu are rost sa militezi sau poate fi o solutie, educatia poate fi in cazul asta "un vaccin universal pentru sanatate", pentru care sa poti sa contribui.
Ce am pus aici sunt doar ganduri care mi-au ridicat o mie de intrebari saptamana aceasta, si nici nu am pomenit interventiile militare, neoliberalismul, cum se pupa toate astea cu criza economica care a atras atentia ca nu putem fi o piata neregulata, iar capitalismul nu este unica solutie.
Si nici nu v-am spus ce frumos este campusul Universitatii Lehigh. Mi-a adus aminte de Sinaia! :)
pupaturi de peste balta
