nu aruncati buretei pe strada

Stiu ca v-am scris acum vreo 2 luni ca aici e curat pe strada, dar trebuie sa mentionez ca si aici sunt chistoace in special pe langa usile unde se aduna studentii sa fumeze. Iarasi, la cati copaci, copacei, ferigi, tufe si boscheti au oamenii astia, inevitabil, cred ca jumatate din locuitorii din State College au un job cu norma intreaga pentru a strange munti de frunze si trebuie sa recunosc ca fac o treaba buna.

Dar cand frunzele sunt stranse, veverintele deja au adunat toate ghindele, chistoacele se inghesuie prin colturi de trotuare, iese la iveala adevarata amenintare: BURETEII pentru prins parul. Nu exista trotuar, strada, coridor pe care sa nu isi faca veacul cel putin un buretel/ elastic/ bentita de prins parul. Cred ca studentele de la Penn State duc o lupta crancena, se pare ca cineva le prinde parul, iar ele vor sa umble despletite.

Zona cea mai afectata este cladirea-pod pe care o traversez zilnic - unde sunt studentii de la Information and Technology. Numarul de buretei care pot fi zariti in cele 3 minute cat traversezi podul este de obicei intre 5 si 8.

Asa ca eu cred ca Romania are o cultura inclusiva si non-discriminatorie pana la Dumnezeu. Daca aici orice forma de gunoi ,cu exceptia bureteilor de par, sufera cumplit, imi aduc aminte cu nostalgie de Bucuresti, unde orice forma de gunoi este tolerata, fiind doar cativa cetateni care incearca sa suprime perpetuarea diversitatii.

Cei care inteleg metafora, vor intelege si ca mi-e tare dor de casa, cu tot ceea ce inseamna casa, cu tot ceea ce inseamna diversitate si libertate, chiar si atunci cand aceste notiuni sunt contestate, simt ca macar acasa am libertatea sa contest lucrurile cu care nu sunt de acord si exista o reactie de cele mai multe ori.

Mi-e dor de oamenii care simt ca traiesc pentru ca si-au castigat libertatea de a deschide gura si a spune fara teama ceea ce gandesc, mi-e dor chiar si de cei care vorbesc singuri pe strada, dar mai ales mi-e dor de oamenii care isi asuma o cauza, fara niciun alt interes ascuns, si se dedica intru totul acelei cauze. Mi-e dor de veveritele slabanoage si ciufulite de la Facultatea de Drept si Parcul Operei, de nebunii de la Universitate, de cardul de cafenele unde nu miroase a ulei, ci miroase asa cum trebuie a cafea, mi-e dor de o cafea buna, de chelneri care sa te uite intr-un colt si care sa nu stea cu nota langa tine in timp ce mananci, ca sa te dea afara cat mai repede, mi-e dor sa cumpar flori de la piata si fructe care miros a fructe si au pete si la un moment dat se strica, mi-e dor sa stau cu oamenii care imi sunt dragi si sa vorbim despre nimic, chiar si despre "de unde naiba tot apar bureteii astia pe strada"

pupaturi de peste balta

C

Happy festivus

Dragii mei,

vineri 13 - nu ma afecteaza mai tare decat ii afecteaza pe cei din jurul meu, toti am imbatranit inca o zi, si bineinteles unii au devenit mai intelepti.

Multumesc muult pentru mesaje, urari, cadouri si toate gandurile pe care mi le-ati transmis. E foarte interesant sa nu fii la petrecere de ziua ta.
Ziua mea a fost ca ziua mea, si cred ca sunt singura care m-am nascut in ea.

Mai intai ca ziua mea a fost transmisa, via mijloace de comunicare moderna, asemenea petrecerilor de revelion la TVR 1, incepand cu Romania, Moldova, apoi a trecut prin Europa si chiar si in State College, intr0un mod bizar oamenii pastrau cumva timpul din tarile de origine. Asa ca happy festivus to me, dupa ce festivus a trecut prin toate meridianele :)

Si cum v-am zis, ce poate fi mai frumos de ziua ta, decat sa ti se dea impresia ca devii mai intelept :)
acum stiu mai multe despre cultivatul si culesul diverselor specii de ciuperci, despre legatura dintre ciuperci si vitamina D, dintre ciuperci, vitaminaD, soare si sistemul imunitar.

Am participat ieri la un seminar despre indigenous knowledge unde o mane de oameni sau 2 maini, majoritatea cercetatori si profesori la Penn State au impartasit din experientele lor in diverse proiecte care au ca punct central indigenous knowledge.
In afara de ciuperci, care daca va intrebati inca ce e cu ele, va explic acum: daca bureteii pe care ii mananci cresc la lumina, printr-un proces chimic foarte interesant, pe carea sa cum va asteptati nu l-am inteles, sintetizeaza vitamina D2, care poate fi asimilata foarte usor de corpul uman.
Se pare ca suplimentii alimentari pe care ii luam din farmacii nu sunt foarte eficienti,si ca de asemenea suntem in generall o populatie care are un deficit de vitamina D. NU va mai plictisesc prea tare, domnul cercetator spunea ca daca puneam faina de ciuperci crescute la lumnina in laptele pe care il dam copiilor, sistemul lor imunitar devine mult mai rezistent, prevenind o multime de boli.

Aproape toti cei care au prezentat au avut proiecte interesante despre vraci, despre pescuit, despre pastrarea diferitelor obiceiuri care sunt benefice comunitatilor considerte "traditionale". De exemplu zicala "E nevoie de un sat pentru a creste un copil" care nu mai are aceeasi valoare in Africa datorita colonizarii si datorita tuturor efectelor negative pe care HIV/SIDA le-a adus, de exemplu numarul foarte mare de orfani.
Una peste alta, seminarul a fost interesant, oamenii ce-i drept cam boemi si destul de desprinsi de locurile despre care vorbeau, dar oameni incercand sa gaseasca tot felul de raspunsi la intrebari ca cele puse de Millenium Development Goals.

Seara a fost organizata o petrecere cu colegii din program, si n-o sa va vina sa credeti, dar si-au dat si astia seama cine sunt.
Daca cititi mesajul de pe cana si vedeti imaginea alaturata cu cadoul pe care l-am primit, o sa intelegeti exact ce spun!

Asa ca o geanta de la old friends: Alina, Crangasu si Giurca si niste sandale care se asorteaza perfect de la new friends :)

Petrecerea a fost draguta, dar tare mi-as fi dorit sa petrec acasa cu voi.

Asa ca ramane pentru la anu'!

Pupaturi de peste balta

o saptamana la Washington

Tocmai m-am intors de la Washington...
Frumos oras, poate pentru ca a fost proiectat de un francez :)


La Washington am participat la Global Leadership Forum - o conferinta la care au fost prezenti cei 170 de bursieri Hubert Humphrey din 94 de tari. A fost interesant sa ai oameni din domenii foarte diferite care se intalnesc si dezbat din perspectiva propriei experiente problemele globale: cresterea populatiei, diminuarea resurselor, accesul la educatie, saracia, drepturile omului, conflictele, etc.

Am cunoscut o multime de oameni, dar am si constientizat unele "povesti" care circula prin lume despre romani: suntem un fel de rusi, suntem inapoiati si saraci, avem multe animale salbatice care umbla peste tot, nimeni nu stie ca suntem in UE, nici macar turcii pe care i-am sustinut si nici cativa membri UE.

Ce a fost interesant:
- o simulare a Consensului de la Copenhaga;
- o prezentare a Global Strategy Institute - 7 Revolutions (extrem de bine realizata si sustinuta)
- felul in care oamenii abordeaza un buget global, bazandu-se pe probleme regionale foarte concrete si izolate
- intalnirea cu reprezentatii Ambasadei Romaniei la Washington
- receptia de la State Department
- orasul in sine (foarte foarte multa verdeata, arhitectura extraordinara)
- muzeele cu intrare libera



Ce a fost interesant, dar nu la fel de placut:
- am stat la 2 hoteluri foarte renumite si foarte scumpe, dar serviciile au fost deplorabile.
- cand ploua sunt balti si in fata Capitoliului :)
- distantele foarte mari, iar transportul in comun nu foarte bine pus la punct
- Washington este un oras scump



Revin cu povesti
pupat

Cel mai grabit fulg

Am avut dreptate din nou. Aici este frig. De doua luni si putin timp de cand vietuiesc pe aceste meleaguri, constat cu surprindere, aproape in fiecare zi ca e frig. Si de fiecare data se gaseste careva sa imi spuna ca nu am dreptate. Dar iata ca am si nu vreau.

Da, in poza sunt eu,

Da, in poza sunt si primii fulgi din aceasta iarna in Pensylvania,

Da, este o fotografie facuta astazi, 15 octombrie,

Si da, ieseam de la biblioteca - de fapt asta vroiam sa va arat :)



Deci dragii mei, la mine pe ulita a venit iarna, ninge de aproape 11 ore si totul este alb... si anul asta se pare ca primul fulg s-a grabit. Tot targul vuieste ca e cea mai harnica zapada.


E frig!

PS: m-am bucurat pentru colega mea de apartament, Buthaina (este din Bahrain) si a atins pentru prima data zapada astazi.
Dar tot e frig!

Oare daca iarna este de doua ori mai lunga, Mos Craciun vine de doua ori? Nunu radeti, si cand vara se lungeste pomii infloresc de doua ori!

Ajutorul pentru dezvoltare? ajuta o comunitate sau o distruge?

Dragii mei,

toata saptamana m-am gandit la ce inseamna de fapt dezvoltare, ajutor extern, ajutor pentru dezvoltare. Si nu m-am gandit asa ca la rezolvarea unei ecuatii cu 2 necunoscute, ci intr-un context care prinde forma, un curent in plina formare in randul celor interesati de educatie si de tranferul de "ajutor umanitar" dinspre Nord catre Sud.

Am asistat la prelegerea lui Manthia Diawara despre cum cadearea zidului Berlinului a influentat istoria Africii si democratia in Africa, iar ieri am participat la Conferinta CIES (Comparative and International Education Society). Ambele evenimente au adus in discutie tema ajutorului pentru dezvoltare pe care tarile dezvoltate il pompeaza in tarile din lumea a treia, si pot sa spun ca au starnit ceva controverse.

In mare, pentru ca nu vreau sa va plictisesc, atat o mare parte a activistilor pentru drepturile omului din tarile care beneficiaza de ajutor pentru dezvoltare, cat si cativa cercetatori de la la universitati clasate pe primele locuri in lume, sustin ideea ca ajutorul pentru dezvoltare s-a transformat intr-o industrie care pe termen lung nu ajuta tara care beneficiaza de ajutor sa iasa din mizerie, ci din contra, incurajeaza coruptia, oportunismul, inegalitatea. Desi intentiile donorilor sunt in mare parte bune si genuine, cei care sustin ideea ca ajutorul pentru dezvoltare este de fapt nociv, argumenteaza ca acest tip de actiune repreyinta de fapt noua forma de colonialism dinspre nord catre sud.
Este impresionant sa vezi cum oameni care au lucrat in cadrul institutiilor internationale care au ca punct central dezvoltarea prin acest ajutor (Banca Mondiala, FMI), s-au retras din aceste institutii si promoveaza o idee care este in contradinctie cu tot ce reprezinta aceste institutii.

Bineinteles ca si in tabara celor care blameaza transferul de ajutor pentru dezvoltare, sunt extremisti, moderati, optimisti, pesimisti.

Extremistii spun ca ajutorul pentru dezvoltare ar trebui stopat imediat, ca s-a creat o dependenta de acest ajutor care nu permite populatiei sa ia atitudine si sa provoace o schimbare din interior. Diawara crede ca fondurile utilizate in Africa actioneaza ca un drog asupra populatiei care provoaca dependenta, dar si infantilizare. El sustine ca populatia a devenit atat de dependenta de acest ajutor, incat renunta la valori si se poarta ca un copil invatat sa cerseasca in preajma statelor care sustin eforturile de dezvoltare in Africa. Tot el sustine ca pe termen lung, acest ajutor pentru dezvoltare aduce din ce in ce mai multe conflicte, sustine regimuri autoritare si militare, vine cu un bagaj de valori vestice impuse tarile subdezvoltate, adanceste prapastia dintre tarile bagate si tarile sarace, si mai mult decat atat distruge simtul comunitatii.

Moderatii, cum este SJ Kleese sustin ca nu banii sunt problema si ca intr-adevar sumele care merg catre tarile subdezvoltate ar trebui sa fie din ce in ce mai multi. In prezent sumele provenite din ODA (Official Development Aid) arata ca s-au cheltuit aproximativ 10USD/capita pentru populatia din tarile care beneficiaza de ajutor. Deci, foarte putin. Kleese sustine ca banii trebuie sa ajunga direct la persoanele care au nevoie de ei prin transfer in cash. Desi pare radicala, aceasta idee se leaga direct de participare, participarea autentica a beneficiarilor la propria guvernare. Ideea pe care bazeaza recomandarile lui Kleese este aceea ca o participare autentica, "nevirusata" de valori vestice poate fi realizata printr-un shift de putere care vine odata cu banii. Banii incredintati direct populatiei in nevoie vor fi un factor determinant ca aceasta populatiei sa se coalizeze ca o comunitate. Din punctul meu de vedere aceasta solutie nu garanteaza eradicarea coruptiei si promovarea valorilor autentice a comunitatii vizate.

Discutiile sunt teoretice si bineinteles exista destul de multa rezistenta la schimbare, mai ales ca ajutorul pentru dezvoltare este un domeniu care s-a "profesionalizat" si care creeaza permanent nevi pentru a-si justifica existenta.

Dar ce m-a impresionat dincolo de discutiile teoretice a fost exemplul dat de un profesor care a facut parte dintr-o echipa de evaluatori ale unor programe derulate in Africa pentru combaterea HIV/SIDA.
Pentru ca am lucrat intr-un astfel de program in Romania, exemplul pe care l-a dat mi s-a parut relevant si va asigur ca puteti sa intalniti cazuri similare si in Romania, in special in comunitatille sarace.
Un beneficiar al unei organizatii care derula programe pentru sanatate in Africa a fost intrebat daca poate sa se infecteze cu HIV prin transfuzii. Raspunsul a venit prompt "DA" si a fost urmat de afirmatia "dar nu si daca folosesc prezervativul". Stiu, pare amuzant si probabil unii dintre voi va veti abtine sa zambiti la gandul ca e tragic.
De ce s-a ajuns la aceasta situatie? Pentru ca solutia propusa de unele dintre aceste programe este superficiala si deconectata de realitate. Solutia nu este sa faci informatia cat mai simpla pentru oameni needucati (adica sa dai un pliant in care sa scrii ca transfuziile sunt periculoase, iar prezervativul te apara de HIV in 99% din cazuri), ci trebuie sa intaresti sistemul educational pentru ca toata lumea sa ajunga sa inteleaga ce este in spatele cuvintelor pe care le folosim.
Accesul universal la educatie poate fi privit fie ca ceva utopic pentru care nu are rost sa militezi sau poate fi o solutie, educatia poate fi in cazul asta "un vaccin universal pentru sanatate", pentru care sa poti sa contribui.

Ce am pus aici sunt doar ganduri care mi-au ridicat o mie de intrebari saptamana aceasta, si nici nu am pomenit interventiile militare, neoliberalismul, cum se pupa toate astea cu criza economica care a atras atentia ca nu putem fi o piata neregulata, iar capitalismul nu este unica solutie.
Si nici nu v-am spus ce frumos este campusul Universitatii Lehigh. Mi-a adus aminte de Sinaia! :)
pupaturi de peste balta

Acum la Pittsburg

Summit-ul G-20

Spectaculos - protestul celor de la Greenpeace, dar mesajul ramane - se pare - unul de suprafata. Daca cititi articolele sunt pure declaratii superficiale, lumea pare profund dezinteresata de problematica incalzirii globale, ba mai mult, unii spun ca este un "tractor" (o problema inventata pentru a distrage atentia de la alte probleme). Daca vedeti filmuletul din partea dreapta a ecranului, probabil o sa sesizati cat de mult accent se pune pe acrobatia in sine a protestatarilor, si cat de absent este accentul care trebuie pus pe responsabilitatea pe care o poarta cei care se intalnesc zilele astea la Pittsburg
http://kdka.com/local/West.End.Bridge.2.1202586.html

Daca lor nu le pasa, de ce ne-ar pasa noua?
Zilele trecute, o organizatie studenteasca din campus a anuntat ca cei de la salubritate nu vor mai monta pubele separate pentru hartie, sticla, PET-uri, etc pentru ca studentii oricum nu recicleaza, ba mai mult arunca gunoi nesortat in toate pubelele, provocand astfel daune masinilor pe care le utilizeaza pentru reciclare.
Reactia studentilor?
Majoritatea cazurilor - inexistenta. Ba mai mult, unii colegi de apartament au inceput sa discute cum niciunul nu recicleaza si cum pubelele sunt prea departe (1 - 2 minute distanta de mers pe jos) si cum daca reciclezi. Le-am spus ca oricum trebuie sa duca gunoiul. Raspunsul a fost ca trebuie sa faca drumuri mai dese in cazul in care recicleaza.
Daca nu putem sa facem un gest atat de simplu, sa facem drumuri de 1-2 minute de 3 ori pe saptamana in loc de 2 ori, cum sa ne asteptam ca niste oameni care sunt responsabili pentru conturi bancare de miliarde, economiile unor continente, macar sa ia in considerare faptul ca trebuie sa renunte la politica actuala de consumerism care ne-a adus in pragul autodistrugerii?

Daca oameni care abordeaza discursuri academice despre educatie la cel mai inalt nivel, care fac cercetare zi de zi, care pretind ca inteleg ce inseamna sustenabilitate si care vor sa se pastreze sanatosi alergand mii de kilometrii pe parcursul vietii, daca acesti oameni nu pot sa iasa afara si sa duca gunoiul pentru ca pubela e departe, atunci cred cu tarie ca sunt pe drumul cel bun pentru a deveni cei care iau decizii la urmatorul Summit G-20.
Over

o postare scurta si oficiala

"Humphrey fellows for 2009-10 welcomed at Penn State"
http://live.psu.edu/story/41610/nw63

Penn State vs. Syracuse

Astazi dragii mei, vom discuta despre fotbal!

Si pentru ca aici totul are US focus, va voi povesti despre experienta mea la un meci de fotbal american. Cele 2 echipe: Penn State vs. Syracuse NY, asadar, un meci de fotbal intre 2 universitati, nici macar egale ca valoare, dar care a reusit sa adune cred peste 70.000 de spectatori. Un bilet costa intre 20 si 80 USD.

Timpul de joc este de 60 de minute, dar eu am plecat de acasa la 8 si m-am intors la 5 dupa-amiaza, varza de oboseala, asadar, daca nu va povestesc lucrurile in ordine cronologica, sunt sigura ca scap din vedere multe detalii.

Pentru ca suntem "speciali", eu si colegii mei am fost invitati la Tailgate de presedintele Universitatii.

Sa definim termenii:

1."Tailgate" - originea acestui cuvant are adanci radacini in cultura americana. Voi face acum referire la o postare anterioara Grange Fair. Nu stiu din ce motiv, americanilor nu le place la ei acasa, asa ca inventeaza orice pentru a se aduna in grupuri mari, a face discutii de salon, ma rog in cazul asta de tailgate. Asadar exista 2 tipuri de activitati: picnic si tailgate. La picnic, iti iei mancarea, paturica sau masa si scaunele pliante si mananci, la tailgate, mananci din portbagaj, stand in picioare. Tail+gate - poarta de la coada :)

La fiecare meci exista aceste petreceri care poarta denumirea generica de tailgate. Oamenii se strang cu 2-3 zile inainte de meci, cu cortul sau cu rulota si campeaza in fata stadionului si mananca din portbagaj sau de pe gratarele instalate printre corturi. A, si sa nu uit - SE BEA MULT! Si, nu stiu in alte locuri, dar aici e noroi. Un alt tip de petrecere la care am fost si noi invitati, care se numeste tot tailgate si care s-a tinut intr-un loc curat si uscat, adica intr-o sala mare a unui centru de conferinte. Sigur mai exista si alte petreceri cu acelasi nume care arata altfel.

2."Presedintele Universitatii" - in cazul de fata Dr. Spanier, este Presedintele PSU de peste 15 ani si manegeriaza 24 de campusuri care au peste 80 si ceva de mii de studenti. Tipul este aparte chiar si pentru americani.

3."Speciali" - pentru ca suntem intr-un program foarte apreciat aici, suntem "introdusi" cat se poate de des si mentionati la foarte multe intalniri oficiale. Este un program care aduce prestigiu si bani universtatii.

Dar sa revenim. La Tailgate a fost pe langa breakfast cu o gramada de alumni care fac donatii Universitatii, profesori si persoane din boardul Universitatii, a fost cum va spuneam si un show in toata regula, show prezentat de presedintele Spanier, la care omul a facut de toate ca sa fie popular: a dansat cu majoreta care invarte bastoane cand intra fanfara pe stadion (Majoreta care nu era oricine ci chiar Miss Ruby Diamond smth...se pare foarte pretioasa), a introdus mascota - the Lion (despre care o sa vorbim pe larg intr-un episod ce va urma), a condus fanfara ca tobosar principal, a facut trucuri cu carti, a introdus o trupa de 13 actori care fac studii postuniversitare aici si care au avut un numar ca pe Broadway!

De la tailgate, am fost imbarcati in cateva autobuze si strecurati pana la intrarea pe stadion prin masini, rulote, corturi si gratare.

Am intrat pe stadion si am urcat cu liftul pana la etajul 8, unde era boxa oficiala.

Mai intai a intrat fanfara, care pot sa va spun de pe acum ca e cel mai tare moment de la un meci de fotbal american. Sunt oameni care se duc special pentru ei/ Fanfara de la Penn State se numeste The Blue Band. Este foarte greu sa fii admis, trebuie pe langa talent, instrument, sa ai si conditie fizica pentru ca oamenii fac jonglerii nu gluma. fac si flotari in timp ce canta

Cei de la Syracuse erau destul de slab reprezentati - cred ca erau maxim 200 de insi cu tricouri portocalii si aveau o mascota cam uratica, o portocala cu pantaloni de trening si cu o sapca mare - arata ca o reclama proasta la suc de portocale.

A urmat antrenamentul baietilor. Chiar si incalzirea era un show in sine. Totul are un design comercial. Este un eveniment pe care comunitatea il foloseste pentru a strange bani. Nu stiu daca v-am mai spus sau nu, dar un meci de fotbal aduce in medie profit de 3 milioane de dolari comunitatii din State College.

Iar despre antrenor, Joe Paterno sunt multe povestit, dar pastrez pentru episodul cu mascota :)

Probabil deja va intrebati daca toti astia de pe teren sunt o echipa. Nu, sunt doar o parte din echipa. Cred ca intr-o echipa sunt cu totul vreo 80 de jucatori. Toti sunt specializati, unii intra doar ca sa dea cu piciorul in minge odata (la propriu)

Dupa ce s-au incalzit baietii, au arat muschiuletii fata/spate (abdominali/fesieri), cred ca la un moment dat a inceput meciul, pentru ca pe teren era cam asa. Dar ce era foarte interesant, lumea din tribune, in special din boxa oficiala, a devenit brusc interesata de altceva. Deci baietii astia se tranteau la intervale de 5 minute, iar lumea conversa, manca, astepta sa vina pauza sa vada fanfara si pe Miss Ruby Ruby cu bastoane si craci lungi.

Deci despre meci pot sa va relatez asa. Au o minge tuguiata, de cele mai multe ori ignorata pe parcursul meciului, mai tot timpul jucatorii stau ficare cu ecipa lui si discutam, isi fac semne, se duc mai departe de cealalta echipa ca nu cumva sa ii auda ceilalti ce vorbesc, din cand in cand isi amintesc ca oamenii platesc sa ii vada jucand si se pun capra, pe doua randuri, fata in fata. Se reped unii la altii, se trantesc repedere pe jos (asta dureaza 10 secunde), dupa care mai stau 5 minute de vorba.

Scor final: Penn State bate Syracuse cu 28 la 7.

Si nu va ganditi ca au jucat prea mult ca sa ajunga la 28. Practic au dus mingea cu manuta dincolo de o linie Penn State de vreo 4 ori si Syracuse o data.

Asadar, europenii muncesc mai mult, iar americanii mananca mai multa bataie. Viva El Comandate (vorbeam tot despre fotbal :)

pe de alta parte...

Probabil ca va intrebati care sunt partile bune ale americanilor. Pentru ca mi-am spus ca aventura asta trebuie sa aiba si parti pozitive, ca orice alt lucru in viata, ma tot scormonesc in cap sa va dau si partea pozitiva:

- cred ca prima pe lista este curatenia> nu stiu cum, dar pe strazi e curat. Nu aud niciu utilaj, niciun maturator, niciun aspirator, dar este curat. Este foarte multa verdeata in galeata asta care se numeste Happy Valey. Aceasta zona a fost zona miniera. State College se afla intr-o vale (fericita), iar de jur imprejur sunt niste delulete pe care de dragul conotatiei pozitive pe care o are postarea de azi, o sa le numim munti. Ce este foarte ciudat, acesti... munti, sunt foarte uniformi. ... "crestele" lor fiind de fapt niste platouri, asa ca stand in vale si uitandu-te in zare ai impresia ca esti pe fundul unui lighean sau al unei galeti. Deci cum va spuneam, aceasta zona a fost o zona miniera, iar cea mai mare parte a muntilor au fost despaduriti. La un moment dat, oamenii s-au desteptat si s-au pus pe plantat, astfel incat muntii sunt acum plini de copaci - padure tanara, iar asta se simte, aerul este foarte curat.

- campusul este unul student oriented:
*daca platesti un abonament de 52 de dolari pe semestru poti sa faci sport oricand, oricat, orice fel in oricare dintre cele 4 recreational buildings, unde mai pui ca sunt cateva terenuri de golf, un stadion imens, o gramada de trasee pentru alergat
*profesorii sunt foarte deschisi (majoritatea dintre ei), rezerva carti la biblioteca pentru studentii lor, au ore in care pur si simplu poti sa te duci sa stai de vorba cu ei. Multi devin destul de apropiati, studentii au un indrumator.
*transportul in comun este gratuit pentru studenti in campus.
*daca mergi pe trotuar si te apuca traversatul aiurea, fara sa te asiguri, profesorii sau localnicii care au masina, opresc, nimeni nu claxoneaza sau injura, si te lasa sa treci (ca poate te grabesti la un curs). Exista si reversul medaliei - studentii undergraduate care sunt in stare sa te calce cu masina pe trecerea de pietoni.
*NY Times si inca alte 3 ziare sunt gratuite cu cardul de student.
*Exista cluburi pentru orice, totul ca sa te tina ocupat si in acelasi timp sa iti dezvolti alte abilitati pe care nu le dezvolti la scoala.

- munca in folosul comunitatii este foarte incurajata, desi ONGurile sunt percepute cu totul altfel decat in Europa.

-oamenii isi zambesc foarte des.

-comunitatile religioase fac mai mult decat slujbe si acuzatii: organizeaza proiecte adresate intregii comunitati, indiferent de religie. Un proiect care poate parea foarte banal, pe mine m-a impresionat foarte tare - este o biserica aici care organizeaza programe de acomodare a studentilor internationali. Majoritatea studentilor internationali nu sunt baptisti, dar biserica baptista face aceste programe, ba mai mult, am vazut cum pastorul baptist a dus cu masina personala un ortodox la o slujba ortodoxa.

Si toate asteam tot la capitolul paradoxuri americane

Buna dimineata din State College

Buna dimineata tuturor,

Cand voi va treziti luni dimineata, eu inchei a treia saptamana in lumea paradoxala, o saptamana in care am asistat la cursuri, m-am interesat de ce inseamna si care sunt oportunitatile de a face voluntarit aici, am fost la singurul Grange Fair si am cumparat haine de toamna iarna.

Daca atunci cand am venit in State College, totul parea pustiu, abandonat, acum totul este ca in Beverly Hills. O multime de pusti care se invartesc pe aici. Citesc in fiecare zi ziarul local care ajunge la cei 45.000 de studenti si care atinge subiecte de genul: la Discoteca organizata la Hub (care este un fel de Camin cultural), aproximativ 100 de studenti s-au certat, s-au imbrancit si s-au batut, provocand daune... ssau: membrii unei fratii au ajuns la spital dupa ce au inhalat un gaz rezultat dintr-un amestec de substante folosite pentru curatenie... sau... nu suntem multumiti de cantaretii care vin sa concerteze la Bryce Jordan Centre (Sala de Festivitati :)

Weekendul acesta am fost la ceea ce se numeste Grange Fair, o dragaica extinsa cu o multime de rulote si corturi. "Dragaica" se tine undeva la 40 de km de State College, si acolo, de aproximativ 140 de ani se aduna familiile fermierilor din Pennsylvania. Cand am ajuns la locul cu pricina, era noroiul pana la gat si, paradoxal :), participantii la Grange Fair pareau sa nu observe mocirla pe care o tarau de colo colo pe adidasi, bocanci, dar mai ales "degetutele" care ieseau din flip-flops.

Dupa ce mi-am suflecat pantalonii zdravan, am pornit vitejeste sa explorez unicul Grange Fair care se mai organizeaza in US. Cat vezi cu ochii, rulote, ruloti, ruloate si ruloturi, tractoare, corturi, hambare si noroi.

Am mers cam 10 minute, peisajul nu se schimba deloc, doar se intetea. In cele din urma am ajuns la niste adaposturi, un fel de hambare mai mari unde erau adunate o multime de ciurucuri si expuse, fiecare cu cate o cocarda care spunea ce premii a luat fiecare cartof, tingire, jerse, dovleac sau floare de camp.

In rest, vacute si vaci, porci, oi care aratau de parca faceau aerobic in fiecare dimineata, cai superbi.

Imi pare rau ca nu pot sa descriu nici in cuvinte, nici in imagini mirosurile care te invaluiau de peste tot: cartofi extrem de prajiti (deep-fried), Fanel cakes - care arata ca niste resturi de gogosi inecate in ulei (acelasi ulei) si pudrate din abundenta cu zahar, alte chestii prajite - cum sunt Oreo cokies deep fried (imaginati-va niste prajituri care seamana oarecum cu negresele dar care au multa margarina si care sunt apoi prajite --- stiu, scarbos)

Am cerut o limonada fara zahar si am scandalizat un chiosc intreg.

Am vizitat niste rulote> una care costa 21.000 usd si una de 57.000 (asta avea garaj in ea). adica o trageai cu tutu-ul pana unde vroiai sa mergi, de exemplu Grange Fair, dupa care o decuplai, deschideai usa din spate rulotei, lasai trapa si bagi masina in rulota. Asa ca dormeai cu masina la cap... sa mai zica cineva ceva de obiceiul romilor de a-si baga calul in casa.

Din tot acest Babel innoroiat nu puteau sa lipseasca "comediile" - masinute, parasute, trenulete din care oamenii coborau pe 10 carari. Nici de data asta nu am avut curaj, si sincer nu inteleg de ce ai vrea sa iti faci singur rau, mai ales daca mananci aluat foarte prajit inainte.

Si pentru ca tot nu intelegeam care e smecheria cu acest festival absurd despre nimic, am cerut explicatii suplimentare. De ce se muta oameni de la casa lor intr-un cort sau intr-o rulota, si stau cu usa data de perete, astfel incat alti oameni sa ii priveasca cand mananca, cand stau pe canapea, cand adorm, cand, cand, cand faci ce faci in casa ta. Se pare ca acest festival/ targ/ iarmaroc se tine de peste 130 de ani, cand zona era plina de fermieri care se adunau cu familiile lor in acest loc pentru a sarbatori intr-un fel incheierea anului agricol. Exista un comitet de organizare format din membri ai comunitati care detin aceasta suprafata de teren. Sunt familii care isi transmit locul de cort din generatie in generatie. Pentru ca familiile s0au dispersat, festivalul asta e un prilej pentru aceste familii extinse, care au loc de cort, sa se adune cel putin odata pe an, cu catel cu purcel (la propriu) si sa convietuieasca pentru 10 zile. Nu am inteles inca de ce acest lucru nu se poate face in intimitate si in conditii de salubritate, dar mai am 10 luni sa descopar.

State College - in linii mari

Trei saptamani = o eternitate, o eternitate scurta - un paradox generat de alte paradoxuri.

M-am apucat sa scriu pe acest blog pentru ca va simt lipsa si pentru ca vreau sa impartasesc cu voi paradoxurile care izbesc sau care ma ignora total, dar sunt in jurul meu, aici in State College - University Park, PA, USA.


Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii in Romania, Mark Gitenstein, despre romani: "a tough, resilient, determined people who have been through a lot but who have never lost their sense of humour and their love of life."
Si pentru ca joc pe terenul lor, intentionez sa ma conformez spuselor eXcelentei Sale si sa nu imi pierd simtul umorului.

Pe scurt, in America pe care o vad eu aici, in State College, foarte multe lucruri par non-sense. In general se vorbeste mult despre nimic, am deja un carnetel cu vreo 15 parole cu care pana acum nu am reusit sa fac nimic, am un card si 4 chei pentru a intra in casa si in birou (cu toate acestea, oricine din staff-ul campusului sau din voluntari poate intra in camera mea), exista retea wireless in tot campusul, dar nu poti sa te conectezi din camera (trebuie sa iesi cu computerul in strada si acolo ai acces nelimitat, asta dupa ce ai introdus 10 parole si ai dat 2 telefoane.)

Asa, despre telefoane: oamenii astia nu stiu ca exista o lume in afara tarii lor. Pur si simplu, telefoanele lor, chiar si cele pe care scrie internetional, de cele mai multe ori nu suna mai departe de canada.

On the bright side: Campusul este foarte mare, sunt o multime de oportunitati, din pacate voi avea prea putin timp sa fac tot ce ii trece prin cap (sunt un milion de cursuri, la unele poti sa alegi doar sa participi, fara sa fii examinat, cu conditia sa participi la toate cursurile si sa te pregatesti ante.) Fiecare curs are minim 3 ore. Este estimat ca pentru un curs de 3 ore sa faci intre 9 si 12 ore de reading, in afara lucrarilor pe care trebuie sa le predai pentru proiecte individuale sau de grup. Iar la un curs poti sa ai pana la 4 lucrari pe semestru. Nu stiu daca va vine sa credeti, dar este un curs despre Star Treck!!!!!!!!!!!!!, iar altul despre Elvis Presley.

Grupa din programul Humphrey este formata din 12 oameni din Romania :), Rusia, Kazacstan, Tanzania, Bahrein, Uganda, Senegal, Guatemala, Africa de Sud,Muntenegru. Eu sunt cea mai tanara din grup, iar cea mai in varsta este o tipa care are peste 53 de ani. Religii diferite, o engleza diferita, e ca si cum am inventa acum 12 dialecte.
Una dintre colegele mele este nevazatoare - este incredibil cata determinare si curaj pot impulsiona un om sa faca tot ce isi propune. Nu accepta sa fie ajutata, are tot timpul un computer cu un scaner special care ii citeste toate documentele. Incredibil. Si cei mai multi oameni care intra in contact cu Svetlana sunt mai mult decat interesati sa o sprijine sa faca tot ce isi propune. Au inceput sa faca formulare in braille special pentru ca ea sa le completeze, spatiile sunt astfel amenajate incat sa fie accesibile si persoanelor cu dizabilitati. Chiar isi dau silinta.
Asta e grupa, impreuna cu cei 3 coordonatori si The Lion
http://psuhumphreyfellowshipprogram.blogspot.com/

Campusul e plin de animalute: veverite, iepuri, pasari de tot felul. Intr-o noapte am dat nas in nas cu un raton / de fapt cred ca era sconcs.

Ok, sa revin la poveste.
Primele cateva zile am stat intr-un hotel. Aici totul este imens: erau 2 paturi uriase - foarte inalte si foarte late, camera cred ca avea cel putin 10 m pe 8.
Dupa primele zile(cand am incercat sa imi recuperez bagajul, sa gasesc internet, etc) am ajuns la Niagara Falls. Foarte foarte frumos, pacat ca locuiesc oameni pe acolo. A fost foarte interesant desi la televizor pare mai grandios peisajul. A fost foarte frumos pentru ca am luat barca care ne-a dus exact sub cascada. apoi am urcat pana sub cascada pe niste scari si am facut o baie in Niagara, foarte tare experienta - unica!
Dus la Niagara!


Am mers apoi la Niagara Fort, unde poti sa vezi marile lacuri si poti sa juri ca esti la mare sau la ocean. Si am mers si la una dintre hidrocentralele de pe Niagara.

Saptamana asta am cunoscut o multime de profesori, am cautat cursuri, am fost sa vizitam biblioteca (una dintre ele), centrul de sanatate pentru studenti, am cunoscut stafful Colegiului, alti bursieri de la Cornell. Am avut o multime de de breakfast, lunch and dinner meetings cu tot felul de oameni, iar astazi am fost la vreo 30 de mile de State College, unde la un fel de cabana in padure unde aveau o multime de pasari de prada si reptile. Aici am facut niste jocuri de teambuilding foarte interesante, pacat ca moderatorul nu prea avea rabdare pentru debreafng.
Aaaaaaaa, si intr-una din zile am facut si testul MBTI care spune ca sunt INFP (introvert, Intuitive, making decision based on feelings, perceiving) Cred ca puteti afla mai multe despre tipul de personalitate daca dati un google search pentru codul INFP

Mancarea aici este foarte proasta, incredibil de proasta, iar pentru mancare buna (fructe, legume proaspete, oua, peste - platesti foarte mult)
Desi au infrastructura, utilaje si tot cele le trebuie, recicleaza mai putin decat europenii.

Oamenii incurajeaza foarte mult sportul, desi sunt o multime care alearga ziua in amiaza mare cand este extrem de cald, iar dimineata si seara foarte putini alearga.